Folie D'Espagne

Spectacolul de muzică şi dans „Folie d’Espagne” face parte dintr-o serie de proiecte reunite sub această denumire şi care au ca numitor comun Folia, dans de origine populară, foarte răspândit în Portugalia pe parcursul secolului XV. Termenul se întâlneşte şi în mediile muzicale “culte” ale acelei perioade, reprezentând un gen muzical abordat atât în diverse spectacole cât şi la Curtea Regală.
În lucrarea “Tesoro de la lengua castellana” publicată în anul 1611, Sebastian de Covarrubias descrie Folia ca pe “un dans atât de rapid şi zgomotos, încât la finalul lui dansatorii păreau ca fiind scoşi din minţi”. Acest fapt este dealtfel în concordanţă cu termenii “nebun” sau “fără minte” prin care denumirea acestui dans este tradusă. Folia era acompaniată pe lângă instrumentele uzuale ale acelei perioade şi de numeroase instrumente de percuţie, cum ar fi “sonajas” şi “pandero”, instrumente din familia tamburinelor.
În scopul reliefării caracteristicilor acestui gen muzical, artiştii angrenaţi în realizarea acestui proiect îşi propun o abordare diversă din perspectiva şcolilor de compoziţie ale Barocului sau din perspectiva timbralităţii şi coregrafiei.
În cadrul Festivalului de Muzică Veche Bucureşti 2009, la realizarea acestui spectacol îşi vor da concursul: Mary Collins – regie, coregrafie, dans baroc, Steven Player – lăută, dans baroc, formaţia „Gli Studiosi di Sebastiano”, Irina Năstase – clavecin, Melinda Beres – vioară,
Mary Collins este stimată şi unanim apreciată atât de muzicieni şi dansatori, cât şi de studenţii de la Royal College of Music, Royal Academy of Music şi Conservatorul de muzică din Birmingham.
Mary Collins colaborează cu studiouri teatrale, de dans şi de televiziune în calitate de regizor, consilier, coregraf, dansatoare sau actriţă. A înfiinţat the Early Dance Circle din Anglia, precum şi studiourile de dans DANSERYE şi FOOTWORK OffLIMITS.
Manualul ei “The Art that All Other Arts Do Approve” se află pe lista oficială a cărţilor recomandate spre lectură în Marea Britanie.
Steven Player activează în domeniul muzicii vechi de peste 20 de ani, atât ca muzician cât şi ca dansator. Îmbinarea talentelor sale i-a deschis numeroase oportunităţi interpretative în toată lumea: Asia, Australia, America de Nord, America Centrală şi evident, Europa.
Cunoştinţele şi abilităţile dobândite în domeniul dansului baroc au contribuit la realizarea unor importante colaborări în compania unor foarte cunoscute formaţii de muzică veche europene: Andrew Lawrence-King şi „The Harp Consort”, Hille Perl şi Lee Santana în „Los Otros”, Thomas Hengelbrock şi „The Baltasar Neumann Ensemble”, „Akademie für Alte Musik” Berlin, etc.
Formaţia Gli Studiosi di Sebastiano a fost înfiinţată în anul 2002, în Bucureşti, fiind alcătuită din Anca Bălinişteanu – flaut, Eugen – Bogdan Popa – violoncel, Raluca Enea – clavecin.
Repertoriul abordat de membrii formaţiei se încadrează în sfera lucrărilor din perioada Barocului muzical, cu aplicaţii către diversele etape sau şcoli componistice ale acestei epoci.
Irina Năstase s-a născut în anul 1976 la Bucureşti. A absolvit secţiile de clavecin şi pian ale Facultăţii de Interpretare Muzicală din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
A urmat, de asemenea, cursuri de perfecţionare de clavecin, basso continuo şi muzică de cameră cu Gustav Leonhardt, Bob van Asperen, Alan James, Nicolas Parle, Meno van Delft, Frédérick Haas, Sophie Boulin şi Ketil Haugsand.
În anul 2000, a prezentat pe scena Ateneului Roman, alături de Alexandru Tomescu, prima integrală a sonatelor pentru vioară şi clavecin obligat de Johann Sebastian Bach.
Violonista Melinda Béres s-a născut la Târgu Mureş, urmând Liceul de Muzică din localitate, apoi Academia de Muzică "Gh. Dima" din Cluj-Napoca, unde a absolvit şi cursurile de master (clasa prof. Victoria Nicolae).
A urmat cursuri de perfecţionare cu artişti renumiţi, precum Alexandru Gavrilovici, Vasile Beluska, Trio Cadek, Jacques Saint-Yves, Devics Sándor, Jaap Schroeder etc.
În prezent, este lector universitar la Catedra de Coarde a Academiei de Muzică "Gh. Dima" din Cluj-Napoca şi doctorand în muzică (conducător ştiinţific: prof. univ. dr. Francisc Lászlo), cu lucrarea "Cvintetul de coarde. Ipostazele mozartiene".
Primul concert din cadrul proiectului „Folie d’Espagne” a fost susţinut în data de 28 iunie 2008 la „Palatul Şuţu” – Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti de către Raluca Enea – clavecin şi Bogdan – Eugen Popa – violoncel.
Repertoriul prezentat de către cei doi muzicieni a cuprins următoarele lucrări:
C. Ph. Em. Bach (1714 – 1788)
“12 Variations auf die Folie d’Espagne”, Wq 118 / 9, [270]
J. S. Bach (1685 – 1750)
Sonata pentru violoncel şi clavecin, BWV 1028
J. Ph. Rameau (1683 – 1764)
Pièces de clavecin 1728 – Les Tricotets (Rondeau) – L’Indifférente – Menuet – 2me Menuet – La Poule – Les Triolets – Les Sauvages – L’Enharmonique – L’Egyptienne
J. S. Bach (1685 – 1750)
Preludiu şi Menuet din Suita pentru violoncel solo, BWV 1007
M. Marais (1656 – 1728)
“Les Folies d’Espagne”
|